Ne trăim viețile cu ochii pe ceas

Cat trebuie sa muncim pe zi

Ne trăim viețile cu ochii pe ceas

Trăim pe repede înainte. Ca niște roboți. Muncim mult, dormim puțin, tragem de noi când bateriile sunt pe roșu să ne facem câte-o plăcere. N-apucăm să ne bucurăm de ea. E dimineață și o luăm de la capăt. Suntem obosiți, plictisiți, răi, încruntați, depresivi. Nu ne mai bucură nimic!

Ne abandonăm 20 de ore pe zi și apoi ne întrebăm când a trecut timpul și cu ce-am rămas. Ieșim pe pierdere în fiecare lună și ne amăgim că “de mâine ” avem grijă de noi, de ce e important pentru sufletul, corpul și mintea noastră. Ne mințim, ne vindem iluzii ieftine și avem impresia că luăm timpul peste picior.

Lăsăm viața să treacă printre noi. Suntem mult prea implicați în nimicuri ca să avem timp pentru ce contează.

Trăim în relații nefericite, în corpuri greoaie pe care nu ni le recunoaștem în oglindă. Conștientizăm că e nevoie de schimbare, de nou, de sport, de organizare, că viața înseamnă și altceva, dar cine e în stare? N-avem timp, n-avem energie, ne lipsește voința. Am uitat că viața înseamnă ECHILIBRU.

E vorba despre MANAGEMENTUL  TIMPULUI 3 x 8! 8 ore somn, 8 ore serviciu și 8 ore pentru activități sociale.” – psihoterapeut, Constantin Cornea

“Trăim într-o societate în care totul se petrece pe repede înainte, din dorința de a atinge succesul. Astfel școala nu mai reprezintă o instituție de cultură, ci doar o etapă obligatorie ce poate și trebuie cumva păcălită. Facultatea nu etalează ce este mai bun în societate, iar licența este doar de formă. Despre master și doctorat știm cu toții din presă ce se întamplă.

Modelele sociale de succes se dovedesc imagini de carton, cu un trecut găunos și lipsit de o logică profesională. Vedetele sau vip-urile ce apar în mass media au un discurs analfabet, sunt îmbracate în haine scumpe, încercând astfel să își creeze valoare din formă și imagine, nu din conținut. Aceasta este societatea în care individul trebuie să își găsească rostul, reperele și valorile.”

O civilizație care a depășit puterea de adaptare a omului. E ceea ce se traduce prin: depresie de epuizare!

AȘA AR TREBUI SĂ ARATE FIECARE ZI: 8 ore somn. 8 ore serviciu. 8 ore viață socială

  • 8 ore de somn, pentru a avea timp să vă refaceți. O persoană care nu doarme îndeajuns nu se poate utiliza 100%. Odihna reface creierul și trupul.
  • 8 ore serviciu, nici un om nu poate munci productiv mai mult de 8 ore. Pentru că serviciul trebuie privit doar prin prisma productivității, nu a eroismului ce consta în cine și cum rezistă cel mai mult. De aceea, capacitatea de lucru poate fi maximizată doar în cele 8 ore.  Sunt însă persoane care au probleme și le ascund cufundându-se în muncă.
  • 8 ore activități sociale, cele 8 ore de muncă sunt pentru a avea bani pentru activități sociale, iar 8 ore de somn vă asigură că sunteți apt să vă bucurați de viață. De aceea aveți nevoie și de cele 8 ore de activități sociale. Indiferent daca vorbim de: sport, întâlniri cu prietenii, activități culturale, plimbat în parc, luat masa…

Cu cât vă apropiați mai mult de această ecuație, cu atât vă veți bucura mai mult de viață. Sau invers, cu cât veți fi mai departe, problemele fizice sau psihice vor deveni un mod de trăi. Nu căutați scuze, nu încercați să vă ascundeți după deget.  – psihoterapeut, Constantin Cornea

Trăiți mai mult pentru voi, mai puțin pentru ceilalți! Cu drag, eu!

No Comments

Post A Comment