Ei sunt gay, noi suntem toleranți?

De ce nu acceptam gay?

Ei sunt gay, noi suntem toleranți?

De cele mai multe ori când aud discuții legate de acest subiect îmi dau seama cât de în urmă suntem. Ca mentalitate, ca educație, ca decență, ca tot. Ne place să fim radicali, să judecăm, să arătăm cu degetul,  să-i urâm pe cei care nu sunt ca noi și mergem până-n pânzele albe cu convingerile noastre. Ce e atât de anormal în a-ți trăi viața așa cum simți, cum îți dictează corpul, mintea, sufletul? Eu știu un singur lucru: nimeni când vine pe lume nu alege să fie nici gay, nici  rrom, nici negru, nici  sărac… Știu ce spune biserica, ce spun preoții, ce scrie în Biblie. Sunt creștin ortodoxă, cred în Dumnezeu, merg să mă rog, dar, iertați-mă, n-are legătură una cu cealaltă. E vorba de toleranță și nu de păcat. Sunt convinsă că mulți dintre cei care au altă orientare sexuală sunt mai “creștini” ca mulți dintre noi. Și încă ceva, ca să fiu cât se poate de clară, aici nu vorbesc despre cei care epatează, despre cei care deranjează prin modul în care-și exprimă sexualitatea. Cu cei exagerați, nu sunt și n-o să fiu niciodată de acord.

SE NASC SAU DEVIN GAY?

Nu există studii clare dacă bărbații care au o anumită orientare sexuală se nasc așa, sau aceste modificări se instalează în primii ani de viață. Sunt studii făcute de universități cum ar fi Cambridge unde sunt și grupuri de LGBT cu imagine publică chiar și pe Facebook. Universitățile pleacă de la ideea că la bază poate fi o cauză genetică, idee nedemonstrata până acum.” – Constantin Cornea, psiholog

“Sau teoria lui Freud legată de stadiile de dezvoltate: orală, anală, complexul lui Oedip. Freud spune că libidoul (funcția sexuală ) este la bază, în etapa orală, funcție alimentară. Pentru ca mai apoi să se dezvolte independent. Dacă plecăm de la această idee, putem spune că sexualitatea poate fi perturbată în acest stadiu de modul în care mama își hrănește copilul sau de modul în care aceasta interacționează cu copilul. Este așadar mama vinovată? Nu! Pentru că fiecare femeie are și ea un istoric de viață, traumatic sau nu, ce ține de partener, de părinți, etc… Deci mama este suma interacțiunilor ei, iar comportamentul ei derivă din acestea. Cum de altfel va fi și copilul mai tarziu.”  – Constantin Cornea, psiholog

“In concluzie, până când se va găsi o anumită genă care poate decide sexualitatea, ca de exemplu,  în situația copiilor cu sindrom Dawn, nu ne putem sprijini decât pe supozițiile psihologiei.” – Constantin Cornea, psiholog

Eu, personal, nu cred că se naște cineva având o sexualitate formată. Așa cum am spus și mai sus. Ce se întamplă și de ce în anumite situații copiii devin gay sau nu, nu putem ști deocamdată. Dacă un sindrom Dawn este clar după trăsăturile feței, iar factorul ce-l provoacă este trisomia 21, având astfel 47 de cromozomi în loc de 46, în privința sexualității nu avem nimic demonstrat genetic. Comportamentele părinților, traumele fizice sau psihice la o anumită vârstă, nu sunt factori clari de anamneză, deci nu pot fi luați pentru moment în seamă.” – Constantin Cornea, psiholog

Cam atât despre studii, cauze și explicații. Mai departe despre percepție, educație și discriminare…

“Lumea în general, nu cred că este mai deranjată de gay decât de țigani, de unguri sau de cei cu nanism. Este cel mult contrariată. Sunt priviți ca persoane cu probleme, de către cei care au la rândul lor probleme. Un om echilibrat, educat, daca nu îl deranjezi personal, nu te deranjează. Pe de altă parte, așa cum am mai spus, orice abatere de la “normalitate” este privită altfel: omul beat sau drogat pentru starea în care se află; țiganii pentru culoarea pielii; femeile ușoare pentru modul provocator în care se îmbracă. Nu trăim nici pe departe într-o societate sănătoasă, dar ne dorim sănătate.” – Constantin Cornea, psiholog

“Intr-adevăr dacă vezi doi bărbați care se sărută pe stradă, sau două femei, tendința omului  este să se uite. Cum de altfel, oamenii se uită și dacă se sărută un bărbat cu o femeie. Poate se uită mai contrariați pentru că este mai puțin obișnuit. Din fericire, însăși natura sau Dumnezeu, ne demonstrează că imaginația, combinațiile mai mult sau mai puțin ciudate există oriunde. Dar pentru că omul și-a dorit dintotdeauna stabilitate și elemente clare la care să se raporteze, aceasta l-a făcut să privescă cu suspiciune sau interes orice element care i se pare lui “neobișnuit”.” – Constantin Cornea, psiholog

Mi-a amintit Constantin cât de greu s-au obținut anumite drepturi sau libertăți sociale. De la prima încercare de abolire a sclaviei și până la dreptul femeilor de a vota. Probabil că despre asta e vorba și acum.

“Lumea este veche dar civilizația în sensul de comportament social civilizat este nouă. Homosexualitatea există de când lumea, dar standarde și comportamente sociale normale pentru aceasta, nu au apărut decât foarte târziu și nu au ajuns nici acum la o formă coerentă. Poate pentru că, spre deosebire de sclavie sau vot, are un dușman mai puternic și anume instituția Bisericii?” – Constantin Cornea, psiholog

Pentru asta vă invit să citiți un articol foarte bun, îl găsiți pe internet și se numește așa: Sunt fiul gay al unui preot român care a strâns semnături împotriva homosexualilor. Baiatul vorbește despre lupta cu religia, cu mentalitățile, despre încercările de a-și reprima sexualitatea, despre reacția părinților, a tatălui preot, când află că este gay. Am scos mai departe câteva pasaje esențiale, pentru cei care vor să înțeleagă fără să judece!

“Implicarea bisericii o înțeleg în sensul doctrinar, pentru că știu exact ce gen de consporații sunt în mintea lor. Însă, din punct de vedere etic, este o dezamăgire, faptul că ei nu realizează cât rău provoacă, când o forță precum biserica se aliază împotriva unei minorități de oameni. BISERICA S-A FOLOSIT DE INFLUENȚA EI PENTRU A CREA URĂ. 

Tatăl meu și colegii lui preoți se tem de conducerea bisericii. La ei nu există democrație, doar ascultare. Se punea presiune pe ei. Toți preoții au făcut asta pentru că nu se cădea să refuzi.

“L-am rugat pe Dumnezeu să mă facă heterosexual, dar nu mi-a răspuns”

 

În încheiere, aș vrea să-ți mai povestesc ceva, ca un răspuns adresat tuturor celor care cred în ideea că rugăciunea te poate vindeca de boala homosexualității.

Până la 25 de ani, când am acceptat cu adevărat identitatea mea, mi-am schimbat percepţia despre homosexualitate de mai multe ori. În copilărie nu aveam acces la internet, aşa că toată informaţia pe care o primeam era propagandă homofobă şi părerea generală că homosexualitatea este o crimă. Ştiam chiar că se intră la închisoare din cauza asta.

Am crezut că sunt „înşelat de diavol”, cum se spunea în biserică. Am încercat cu fete, am avut câteva relații heterosexuale, dar nimic nu se compara cu senzația pe care o aveam când eram cu un bărbat. Au urmat vreo patru ani în care am studiat Biblia în timpul liber, am ţinut post, m-am rugat, am fost la biserică. Am făcut acatiste şi mătănii.

“Religia nu vindecă nimic, ci este o filozofie folositoare, dacă ştii să o citeşti în spiritul toleranţei, acceptării şi a iubirii aproapelui”

 

Am ajuns să trăiesc ca un călugăr. Am devenit vegetarian, îmi împărţeam banii cu nevoiașii, mâncarea, hainele. Chiar am adăpostit oameni fără casă la mine în apartament în zile friguroase. Religia nu vindecă nimic, ci este o filozofie folositoare, dacă ştii să o citeşti în spiritul toleranţei, acceptării şi a iubirii aproapelui.

Am urmat calea învăţăturilor creştine şi am întrerupt toate relaţiile gay, chiar şi aproape toate prieteniile cu persoane LGBT. M-am convins singur, citind cărţi bisericeşti, că a fi aşa cum simt eu este un păcat. Că e greşit.

Credeam că toate iubirile mele masculine erau doar o pasiune sexuală, o slăbiciune „a firii omului”. M-am rugat mult ca Dumnezeu să „mă vindece de homosexualitate”. N-a ascultat rugăciunile mele. Pot spune că am încercat toate căile şi experienţa m-a lămurit că religia nu vindecă nimic, ci este o filozofie folositoare, dacă ştii să o citeşti în spiritul toleranţei, acceptării şi a iubirii aproapelui. Și cam atât.

După ce am ieșit din filmul ăsta religios, am acceptat cine sunt și le-am spus alor mei.”

El a avut curajul. Cei mai mulți nu au și nu vor avea niciodată, convinși că nu vor fi înțeleși, că nu vor fi acceptați. Este o dramă dublă. Pe de-o parte a copilului, care toată viața trebuie să se ascundă, să-i mintă, pe de altă parte, a părinților. De ce nu are o iubită, de ce nu se căsătorește, trece timpul și nu e cu nimeni, ce se întâmplă, are o problemă?

“Părinții se întreaba unde au greșit și de ce copiii lor sunt în situația asta. Cum trebuie sa reacționeze o familie, un părinte când află asta despre băiatul lor? Părintele trebuie să înțeleagă că nu a dat naștere unui copil pentru el însuși. Dacă descoperă sau află un părinte că are un copil gay, nu trebuie nici pe departe să dispere sau să transforme totul într-o drama. De ce ar face-o? ” – Constantin Cornea, psiholog

“Dacă află despre copil că are cancer, că este alcoolic sau dependent de droguri, că în urma unui accident rămâne fără picioare, cum ar reacționa?

“A fi gay nu este o problemă. Noi suntem societatea, dacă noi nu reușim să avem o înțelegere și un comportament normal față de propriul copil, ce să mai cerem de la ceilalți. Dragi părinți, dacă copilul se naște din iubire, dacă îl iubiți cu adevărat pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce așteptați voi de la el, atunci trebuie să-l susțineți. Nici mai mult, nici mai puțin decât pe un copil normal. E vorba doar despre normalitate, adică acceptare și respect.” — Constantin Cornea, psiholog

Eu nu mai vreau să trag concluzii, mi-am spus părerea la început, acum aștept reacțiile voastre. În schimb, l-am rugat pe Constantin Cornea să-mi dea și o reacție personală despre acest subiect, pe lângă cea de psiholog, de pihoterapeut! Mulțumesc mult, Constantin!

“Propria concluzie. Daca aș fi gay, sau dacă aș avea un copil gay, în ambele circumstanțe m-aș comporta civilizat, manierat, asumat. Nu trebuie să fim plăcuți de toată lumea și nu trebuie să placem pe toată lumea. Grupurile se constituie pe preferințe și interese. Dacă nu ești acceptat nu este nici o problemă, mai caută…” – Constantin Cornea, psiholog

 

1Comment
  • Mircea Alexadru
    Posted at 11:00h, 14 November Reply

    Nu am voie sa judec pe nimeni si nici nu stiu cine ar avea acest drept…este problema fiecaruia sa traiasca cum vrea fara insa sa creeze probleme celor din jur.Un lucru e cert biserica e depasita in multe privinte printre care si aceasta.Dragoste si pace!

Post A Comment