DRAMA DIN SPATELE MIRACOLULUI

Copilul care si-a salvat surorile din foc

DRAMA DIN SPATELE MIRACOLULUI

De multă vreme nu m-a mai impresionat atât de puternic o știre. “Pe Oana am luat-o de mână și pe Amalia am luat-o în brațe”… O mână de om care și-a salvat surorile din foc cu un curaj incredibil. Știrea o știți, a fost subiect de deschidere ieri în toate jurnalele. Despre altceva vreau să scriu. Despre viața pe care o au acești copii părăsiți de părinți. M-am uitat cu atenție la chipul lui Emanuel și mă trec și acum fiori pe șira spinării. Rar mi-a fost dat să văd și să simt atâta maturitate și atâta tristețe în ochii unui copil de 6 ani. Este crescut de bunici, și el și surorile lui mai mici. Părinții nu sunt, n-au fost niciodată lângă ei. Mama lor i-a născut, i-a pus în brațele bunicilor și a plecat la muncă în străinătate.

Știu că România e țara care te obligă să-ți lași copiii și să pleci unde vezi cu ochii, știu că în zonele rurale tinerii n-au nicio șansă să trăiască decent și mor de foame cu copiii în brațe, știu că ajutor din partea statului nu există, dar suferința și lipsurile acestor suflete nu scuză niciodată abandonul. Nu sunt de acord și n-am să fiu niciodată cu părinții care pleacă și-și lasă copii mici, de câteva luni , de 2 , 3 , 4 ani în grija cui se nimerește, indiferent de situație. N-ai cum să le oferi o viața mai bună în euro, când lor le lipsește dragostea, educația, energia și dăruirea ta ca părinte. Cresc mutilați sufletește oricât de mult ar încerca bunicii să le fie și mamă și tată. Pentru cei care ajung în centrele de plasament situația e și mai gravă.

Oficial, în România peste 80.000 de copii cresc fără părinți, iar cei mai mulți au vârste cuprinse între doi și șase ani. Statistica neoficială estimează însă un număr mult mai mare. Așa arată prezentul, la viitor n-are nimeni timp să se gândească. Legislația e permisivă, rudele cu care rămân copiii nu-s testate psihologic, n-au venituri suficiente și de aici se nasc dramele. Mai grav, deși e obligatoriu ca părinte să declari autorităților locale în grija cui lași copilul, datele prezentate de mai multe organizații nonguvernamentale arată că doar 7% dintre părinți au făcut aceste declarații. 7%! Astfel că majoritatea nu au nici măcar un tutore legal.

Emanuel e un înger care a salvat două vieți. Când a văzut focul lângă soba n-a fugit, n-a strigat după ajutor, și-a luat surioara mică de trei luni în brațe, pe cea de un an și câteva luni de mână și le-a scos din casă. Nu conștientizează, dar lipsa părinților și sacrificiile pe care le simte în casa bunicilor l-au transformat într-un copil responsabil, un copil care simte și știe că trebuie să aibă grijă de surioarele lui. Dar mi-e teamă pentru viitorul lui așa cum mi-e teamă și pentru viitorul celorlalți copii abandonați pe la rude de părinți care i-au uitat. Ce șanse la copilărie au, la educație, la o adolescență echilibrată? Nu prea au, sau foarte puține… Datele celor de la Unicef  spun așa: mai mult de o treime din copiii lasați în grija rudelor sunt depresivi. Copilul experimentează abandonul atunci când are nevoie de sprijin, de dragoste.

Le-am dat telefon părinților și le-am spus ce s-a întâmplat. Au zis: bine că au scăpat copiii, s-au bucurat și ei” povestește bunicul lor. Nu e o bucurie, e un miracol că sunt în viață toți, dragi părinți! Trăiți un MI-RA-COL. Poate nu-l înțelegeți astăzi, așa cum nu înțeleg nici eu iubirea de mamă care-și lasă copilul de trei luni în brațele bunicilor și pleacă. Dar am speranța că-l veți înțelege într-o zi!

Emanuel, tu ești un exemplu, un erou!

 

No Comments

Post A Comment