Chirurgul care repară inimi

Lorena Burlacu

Chirurgul care repară inimi

E  imaginea care descrie  cum am trăit una dintre cele mai puternice experiențe de până acum!

Am văzut live, într-o sală de operații cum arată mâinile chirurgilor care repară inimi! Cum suntem tot, până când ajungem acolo și ne transformăm în nimic, în sala de operații.

Nu contează nici ce ai, nici ce nu ai! Îți pare rău pentru fiecare moment în care te-ai pus pe locul doi și-nțelegi că boala e cel mai mare preț pe care-l plătești pentru dezordinea din viața ta. E incredibil cătă putere, câtă rezistență fizică și psihică, cătă precizie și cât har au chirurgii! Eu cred că oamenii ăștia, nu-și aleg ei meseria, sunt aleși să salveze vieți! Sute, mii…. Păcat că ajungem să-i apreciem atunci când ne punem viețile în mâinile lor și le cerem disperați să ne salveze. Pe noi sau pe ai noștri…

“Eu le spun pacienților că operația pe cord este ca zborul cu avionul, chiar dacă pare neverosimil, ne ridicăm în aer cu 300 de tone de fier, zburăm și aterizăm în condiții de siguranță! Așa e și în chirurgia cardiacă, foarte multă tehnologie implicată și foarte multă pricepere umană”Lucian Dorobanțu, medic primar chirurgie cardiovasculară.

Chirurgul nu intră niciodată în sală cu gândul că n-o să reușească, oricât de greu e cazul! L-am întrebat pe Lucian în timp ce opera, cât de încordat e, cât de mare e stresul:“E ca și cum ai da în fiecare zi examenul de admitere, fiecare operație e o experiență unică, se poate întâmpla orice și trebuie să fim pregătiți!”

Puterea stă în echipă în sala de operație.

De la chirurg, anestezist și până la asistentele medicale, fiecare știe în orice minut ce trebuie să facă. Pacientul de pe masa de operație, suferea la 49 de ani de o afecțiune a arterelor coronare, ceea ce înseamnă că o parte din mușchiul inimii era mort și avea nevoie de 3 by pass-uri.

“Se numește revascularizarea inimii, folosim grefoane arteriale. Adică bypassul presupune ocolirea obstacolului, cu un conduct care duce sângele după stenoză”Lucian Dorobanțu
Iar pentru asta, inima e oprită! E incredibil să vezi cum tot sângele din corp ajunge într-o mașinărie care preia funcția cordului și a plămânilor.
“Vino să vezi inima!” – îmi spune Lucian! Cu mâinile pregătite să-mi acopăr ochii, am descoperit că-s mai puternică decât am crezut. Nu vă imaginați că inima arată ca cea pe care o desenăm pe hârtie, frumoasă și roșie. Era un mușchi dezumflat care se zbătea ușor în mâinile chirurgului. Imaginea îți strânge stomacul și-ți dă senzația că e imposibil pentru orice medic din lumea asta să taie și să coase pe bucata aceea de carne fără să strice ceva.
lucian-dorobantu-operatie-inima-lorena-burlacu-02“Este cea mai standardizată chirurgie care există în acest moment în lume. Este foarte studiată, știm perfect riscurile și ceea ce se poate întâmpla cu un pacient”Lucian Dorobanțu

Patru ore am stat în sala de operație, la 16 grade într-un miros greu! N-am simțit nici frigul, nici cum a trecut timpul, dar experiența mi-e suficientă pentru multă vreme de aici înainte. Am văzut cum arată o echipă de medici profesioniști care-și respectă meseria, pacienții și ce înseamnă să fii chirurg într-o clinică privată, să ai cu ce să-ți faci treaba. Anul trecut, am văzut ce-nseamnă să fii chirurg și să nu ai cu ce să-și faci meseria într-un spital de stat din România. Acolo oamenii cerșesc la propriu viață pe holuri!

La final, să vi-l prezint pe chirurgul care salvează inimi! Lucian Dorobanțu este medic la spitalul Monza acum, după mulți ani în care a operat la spitalul Fundeni. Este coordonator al Cardiomyopathy Center, singurul Centru de Cardiomiopatie Hipertrofică din România și din Europa de Est.

De această boală, cardiomiopatie hipertrofică eu am auzit pentru prima dată după moartea fotbalistului Patrick Ekeng. Înteleg, ca e o afecțiune care prezinta un risc mare la sportivii de performanță dacă nu este depistată și tratată din timp. Problema este că diagnosticul se pune în urma unor investigații care se fac în centre integrate, iar evaluarea pacientului e făcută de o întreagă echipă de medici. Dacă faceți sport trebuie neapărat să faceți o evaluare cardiologică completă, pentru a vă asigura de starea de sănătate a inimii.
Pentru că trăim într-o țară care nu se prea ocupă de bolnavii ei, aveți voi grijă de inimile voastre!
lucian-dorobantu-operatie-inima-lorena-burlacu-03

Photo: Bobby Photography

P.S.: Pacientul e bine, în câteva zile va pleca acasă! Felicitări, Lucian Dorobanțu! Ție și echipei tale!

1Comment
  • Mariana Varga
    Posted at 19:53h, 16 December Reply

    Mi -aş da viața pentru domnul Doctor Dorobanțu! Pentru că Dumnezeu a lucrat prin acest OM și a dat viață părinților mei! Cu respect, Judecător Mariana Vârgă, Piteşti.

Post A Comment