Ce nu se spune despre implantul mamar

Lorena Burlacu

Ce nu se spune despre implantul mamar

50 la sută dintre paciente NU știu ce presupune o astfel de intervenție “.  – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Nu vreau să-mi dau cu părerea despre femeile care aleg să-și mărească sânii, nici despre cele care stau în spatele gardului și  spun că “vai, e orașul plin de pitzi cu silicoane, ce le-o fi plăcând bărbaților la ele”. E alegerea fiecăreia, ține de imaginea corporală, de nevoie, de moft…fiecare face ce crede. Mă interesează alt aspect. Cel legat de informație, de sănătate, atâta vreme cât  mărirea sânilor este cea mai frecventă operație estetică în România. Pentru că, da, sunt femei care ajung în cabinetul medicului, știu că vor sâni mari sau foarte mari și cam atât.

În principiu știu prețul și marca de implant, vreau d’alea, am auzit eu că sunt bune, că toată lumea își pune“.  – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Fetelor, operația de mărire de sâni, nu e ca și cum ai merge la mall și ți-ai cumpăra un sutien cu push-up. Intervenția, chiar dacă e considerată simplă, presupune anestezie generală, riscuri pe care ți le asumi sau nu, perioadă de recuperare plus eventuale neplăceri care pot apărea în decursul anilor.

Pacientele se informează de pe forumuri, acolo unde datele nu sunt foarte corecte și există tot soiul de manipulări. Pornind de la acele informații, uneori  greșite,  trebuie să lupți cu ele să le explici, să le faci să înțeleagă că nu tot ce zboară se mănâncă. Am pus și sâni foarte mari considerând că sunt la limita siguranței, adică fără să existe riscul unor complicații în următorii ani, dar sunt și femei care cer imposibilul”. – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Să începem cu începutul 🙂 Dacă v-ați decis că vreți sâni mai mari, trebuie să știți că nu e suficient să vă alegeți forma și dimensiunea. Eu pun mare preț pe alegerea medicului care face operația. Nu vă uitați la 500, 1000 de euro, dacă asta vă face să vă dați corpul pe mâna unui medic în care nu aveți sufiecientă încredere. E plin internetul de tot soiul de esteticieni care promit “marea cu sarea” și când te uiți în cv-urile lor te ia durerea de cap. Informați-vă, cereți păreri și iarăși informați-vă.

Experiența medicului înseamnă două lucruri din punctul meu de vedere. Unu, experința chirurgicală generală, cu cât ai văzut și ai făcut mai multe, capeți experiență,  siguranță în a manageria niște situații imprevizibile care pot apărea. Doi, experianța pacientului de estetică. Pacientul de estetică este un pacient sănătos în primul rând, care trebuie să iasă la fel de sănătos de acolo. Trebuie să știi să-l conduci și în alegerea rezultatului.” –  Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Odată ales medicul trebuie să știți că aveți nevoie de un set complet de analize. Sunt obligatorii.

  • EKG – medicul trebuie să știe că inima funcționează normal înainte de operație
  • ECOGRAFIE MAMARĂ –  “Dacă sunt leziuni la nivelul sânilor ne lămurim ce e cu ele și abia după aceea vorbim despre intervenție. Mamografia e rezervată unor cazuri cu totul speciale. Esteticianul colaborează de fiecare dată cu chirurgul oncolog dacă sunt situații speciale”.  – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică
  • ANALIZE DE SÂNGE OBIȘNUITE – “E un set general, dar care se adaptează de la o pacientă la alta în funcție de eventuale alte boli.” – – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Am pus implanturi și la seropozitivi. Mi-a spus lucrul acesta, am înțeles că are dreptul la o viață normală, dar i-am cerut analize de la medicul infecționist care să-mi spună că ai voie, că ești stabilă. Îmi  iau măsuri suplimentare“. –  Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

E foarte important să comunicați deschis cu medicul pe care l-ați ales. Chirurgul estetician trebuie să știe cât mai multe despre tine. De la problemele de sănătate pe care le ai, motivul pentru care dorești să-ți pui silicoane și până la rezultatul pe care-l aștepți. Dacă ai sau nu un copil, dacă ți-ai propus să rămâi însărcinată etc. Nu e o schimbare pe care să o poți face lunar, nu-ți pui sâni astăzi și mâine te întorci în cabinet că nu-ți place ce-a ieșit și vrei altceva. Trebuie să fiți foarte hotărâte și asumate. Decizia e una pe termen lung

Pacienta alege consiliată de medic. E ca o mică negociere, nu pot să-mi impun doar eu punctul de vedere. Încerc să o consiliez în primul rând spre siguranță”.   – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Silicoane

Implantul trebuie să fie de calitate, chiar dacă alegeți o variantă mai scumpă. În general operația simplă de mărire de sâni costă între 3000 și 4000 de euro. Prețul crește dacă de exemplu, aveți sânii lăsați după alăptare. Aici intervenția e ceva mai complicată pentru că presupune și ridicare.

Sunt două operații într-una singură cu efecte contradictorii, una mărește, alta ridică. Sunt șanse mai mari de eventuale retușuri deoarece este o intervenție complicată.  Principala sursă de malpraxis în acest domeniu în SUA”. – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Operația nu durează mult, între o oră și trei ore și se face sub anestezie generală. Chirurgul estetician face practic un buzunar sub mușchiul sânului unde introduce implantul după ce se asigură că zona e curățată bine și nu există sângerări. Chiar dacă pare simplu, am fost în sală de operație și e o treabă destul de migăloasă iar responsabilitatea medicului e enormă.  Acum nu știu dacă experiența mă ajută în caz că… vreodată :))

Lorena Burlacu impreuna cu medicul Sorin Nae

Dimensiunile implantului sunt stabilite deja, rareori se întâmplă să modificăm puțin. Respectăm ce am stabilit la consultație. În general în sală ai mai multe implanturi, eu le spun pacientelor să-mi dea posibilitatea să aleg în cazul în care, să spunem, cel ales consider că e prea mare sau prea mic, după ce am deschis acel buzunar sub sân. S-a întâmplat să am emoții că nu se închide acel buzunar. S-a închis din fericire dar poți să ai și surprize“.

Da, pot apărea și complicații, deși despre acest aspect se vorbește prea puțin. În presă apar de obicei  “fetele mondene”care povestesc cum le-a nenorocit un anumit medic pentru ca le-a pus sânii prea mari, prea depărtați sau unul prea la stânga și celălalt prea jos.  Și cam atât!

Sângerearea e una dintre principalele complicații. Implantul se pune submuscular, zona e destul de vascularizată și poate sângera. Nu cred că există chirurg care n-a avut mici complicații. De obicei astfel de probleme pot apărea a doua, a treia zi. Presupune deschidere și căutarea sursei de sângerare, spălat și reînchis”.   – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Iarăși, pot apărea infecții, din fericire sunt cazuri izolate sau acea capsulă care se formează în jurul împlantului, ca reacție a organismului la un corp străin. Este o complicație specifică acestui tip de intervenție.

În momentul în care ai tăiat, trebuie să fii pregătit pentru orice.  Avem și noi fricile nostre, când simți că ceva îți scapă din mână“. – Sorin Nae, medic primar chirurgie plastică

Lorena Burlacu impreuna cu medicul Sorin Nae

Aaa, l-am întrebat în special pe Sorin ce se întâmplă cu cicatricile care rămân după operație. A fost foarte sincer 🙂

Cicatricea rămâne pentru toată viața. Timpul estompează, e drept, după câteva luni arată mai bine, dar poveștile acelea că operăm cu laserul…NU, cicatricea rămâne definitiv.

Și acum partea cea mai dificilă: RECUPERAREA. Primele zile sunt destul de dificile, iar pacienta trebuie să respecte destul de strict programul post-operator,  mi-a explicat Sorin. E o senzație permanentă de disconfort, de durere.

Nu te doare nimic, nu simți  nimic… sunt povești. Disconfortul există! De la febra musculară și de la greutate, simți că te apasă pentru că după operație sănii se și umflă. Multe spun de durut, n-a durut dar a fost așa …enervant. Cele mai multe se plâng de durerile de spate. Sunt și paciente care mă sună și-mi spun, doctore, mi s-au spart silocoanele, nu mă doare nimic. Acelea sunt foarte norocoase, de fapt nu s-a întâmplat nimic, nu au disconfort.”

În primele două săptămâni,  după intervenție nu aveți voie să ridicați greutăți, nu aveți voie să conduceți și mare atenție la modul în care vă așezați și vă dați jos din pat, pentru că nu trebuie să vă sprijiniți în mâini: “mișcările se fac din burtă” spune Sorin. Bustiera medicală trebuie purtată două luni de zile și tot după două luni de la interveție puteți merge la sala de sport, nu mai devreme.

Implanturile sunt garantate pe viață, dar, da, există acest fenomen de îmbătrânire a lor. În principiu în 10, 15 ani ce se întâmplă de drept, se lasă parțile moi. Ne mai îngrășăm, mai slăbim, mai avem un copil. De obicei, dacă implantul este de calitate și bine pus stă la locul lui.  Americanii recomandă și sunt de acord cu ei, controlul o dată pe an. O ecografie bine făcută cred că e suficientă o dată pe an“.

Intervenția nu e recomandată dacă aveți în plan să faceți un copil în perioada imediat următoare, pentru că în timpul sarcinii, sânii suferă modificări destul de mari.

La categoria mituri desființate:

  1. N-ai voie să alăptezi dacă ai silicoane. Ai voie!  Glanda nu e afectată indiferent de locul în care e pus implantul (subglandular sau submuscular).
  2. N-ai voie să zbori cu avionul. Ai voie! Ahahahhaa. Aici e de râs și punct. A fost la un moment dat, prin 2011 mediatizat cazul rusoaicei căreia i-au explodat sânii în avion. Acolo a fost vorba despre altceva, femeia a leșinat din cauza durerii de sâni, dar fără vreo legătură cu presiunea din avion.
  3. Risc crescut de cancer. Fals. Studiile publicate până acum  arată că nu există o frecvență crescută de cancer la femeile cu implanturi mamare comparativ cu cele fără implanturi.

Îi mulțumesc lui Sorin Nae pentru răspunsurile sincere la toate întrebările pe care i le-am pus. Mie mi-a câștigat încrederea! Acum îl găsiți la Metropolitan Hospital, după aproape 17 ani de profesat chirurgie într-un spital de stat, Spitalul de Arși. Acolo a făcut mii de operații în regim de urgență si la fel de multe intervenitii estetice în regim privat.

Sper să vă fie de folos materialul!

Cu sau fără implanturi, important este să vă simțiți bine în pilea voastră!

3 Comments
  • Anca M
    Posted at 18:24h, 03 May Reply

    Eu m-am operat recent la dansul si sunt foarte multumita de cum a decurs tot procesul pre si postoperator si mai ales de rezultat 🙂 In momentul in care m-am hotarat sa imi fac interventia de ridicare si marire sani cu implant, am stiut ca domnul Dr. Sorin Nae este medicul de care am nevoie. Inca de la prima discutie telefonica si ulterior primul consult, dansul mi-a transmis incredere si foarte mult profesionalism. Am apreciat faptul ca a tinut cont de rezultatul pe care imi doresc sa il obtin in aceeasi masura in care a tinut cont de ceea ce este potrivit pentru mine din punct de vedere medical si estetic. Eu nu venisem la consult cu o imagine foarte clara a ceea ce imi doresc, stiam doar ca imi doresc sani fermi si putin mai mari iar rezultatul este mult peste asteptarile mele si pot spune cu mandrie ca am sanii perfecti acum 🙂
    Domnul domnul pune multa pasiune in modul in care isi face meseria si am fost convinsa de acest lucru astazi, cand am fost sa imi scot firele. Vazusem pe internet o multime de imagini postoperatorii cu cicatricile care raman in urma unei astfel de interventii si ma asteptam la ceva asemanator insa am fost foarte placut surprinsa sa constat ca abia se vad locurile inciziilor. Dupa cateva luni vor fi aproape invizibile si asta cred ca se poate numi arta in acest domeniu.

    • Lorena Burlacu
      Posted at 16:07h, 05 May Reply

      Ma bucur mult! Multumesc pentru mesaj! Te mai astept pe blog

  • Ana Ro
    Posted at 16:02h, 06 July Reply

    Buna ziua domnu doctor. Ati nominat infecti. Adica ce tip de infecti?

    Eu am fost operata luni 3 iulie. Am dureri mari. Ma doare spatele vazand ca sant slabuta. Da am facut operatia aveam eu ideile mele. Dar am preferat sa merg pe mana medicului😜 El face meseria asta de 25 ani ma gandesc ca stie ce face. Dar am vazut ieri ca sangerez un pic la sanu drept. Lam intrebat a zis sa stau linistita e normal operatia e recenta. Am Starea asta de greata. Da poate fi si ca am bloc intestinal. Nu pot inca sa merg pe strada. Pot sa ies un pic dar vreau dupa odihna ma simt obosita. Am starea asta de lesinata. Slabita😖 Daca alla tata ce am facut sant morta si inmormantata in aceasi zi 😂😂. Dar e un capriciu care am vrut. Un vis de ani dorit lam facut☺️☺️

    Provini din familie credincioasa femeia trebuie sa fie cum a lasato doamne doamne😊😊 eu sant prin strainatate de ani de zile. Am uitat cum am fost crescut 😬😬 dar problema mea este. Daca am infectie cum ami dau seama farà sa tot sun medicul pentru fiecare prostie in fiecare zi 😁😁😁

Post A Comment